Anotimpurile noastre

Devenisem mai mult ca el si mai putin ca mine.De aici incolo a fost o tacere de personalitate,un vals mut al caracteristicilor mele ce dansau mai mult spre el decat spre mine. Eram doar o poveste a fostului eu tragic ce fara el era mai trist dar macar nu era tulburat.A venit el ca un aprig curent rece sa-mi spulbere mie vara.Mi-a nenorocit florile,mi-a spulberat nisipurile si mi-a adus iarna in gradini.Vara mea era mascabila si ma prefacea intr-o fericire pe care imi impuneam sa o cred,o fericire ce imi ascundea toamna din strafunduri dar ii iradia pe altii de atata luminozitate. Iarna lui era pustie si nu era nimic de cautat in ea..un vesnic alb ce nu se mai inchidea!

Petalele din ochiul meu

În ochiul tău o lumină se vedea,

Smaraldul culoare clară etala,

Scânteie îndrăzneață se încadra,

În negura nopții ce ne-nvăluia.

Ochiu-mi în al tău ochi se oglindea,

Privirea ta sentimentul mi-l ascuțea,

Și palma caldă ce pe piele îmi dansa,

Și răsăritul ce în brațele tale mă găsea.

Dar timp a trecut pe lângă mine și tine,

Timp ce totuși în loc și popas mă mai ține.

Să înțeleg clipa nu mi-a fost de ajuns deloc,

Și înțeleg prezentul tău în care nu mai am loc .

Eu nu găsesc cuvinte sau momente bune,

Nu găsesc nici expresii sau drumuri oportune,

Tot ce găsesc sunt ecouri din trecut ce răsuna,

Și stări confuze și dureri ce se tot adună.

Vreau doar să știu că amintirile sunt vii,

Că odată eram în vise,mai știi?

Că ochiul cu speranța în sentiment privea,

Și lumea mai lipsită de sens și importanță părea.

Odată eram singuri și ne era de ajuns,

Cu lumina mea ce în tine a pătruns,

Și a ta lumină ce întunericu-mi a spulberat,

Petale ofilite de tristețe atunci au zburat.

Și trandafirul din ochi o dată a înflorit,

Grădini mărețe în al tău ochi prea obosit,

Dar apa ta viață a dat florii dar n-a întreținut,

Ceea ce la vremea aia viitor mi-ar fi părut.

Carnaval

La orele diminetii ne pregatim de carnaval

Vesminte alese cu vigilenta,parfumuri tari,

Care acopera pe cat se poate acea miasma de canal,

Ce adesea ne-apasa-n simturile de barbari.

Dar putoarea-n timpul noptii ne framanta,

Ne macina creierele sub forma unor siluete,

De visam la stele,nu se lasa, sta la panda

Si ne strange puternic asemeni unor corsete.

Dar a doua zi senina cum se-arata, in amiaza mare,

Luam parte la mascarada cu ale noastre mirosuri alese,

Pe bulevarde se arata masti care mai de care,

Acoperind cu parfum duhori fara sa le pese.

A naibii putoare noi ne-o cunoastem prea bine,

O acoperim cat putem sa nu strice acest carnaval,

Dar iata ca din pacate, parfumul nu intotdeauna tine,

Iesind adesea la iveala mizeria unui astfel de animal.     

Scurta poveste si incheieturile insangerate

,,O spaima ca cei din jur sa nu bage de seama puse stapanire

pe ea si ochii ei n-au varsat lacrimi,ci sange si otrava"(Sanda Movila)

  
   Ma simteam un corp fara viata,o figurina fara suflet ce se lasa dusa de vantul aspru care imi batea parca intr-adins tocmai in fata.Fulgii de nea se asterneau pe trotuar parca indurerati datorita aprigului ger ce ingheta in mine tot si parca numai in mine.Parca numai vantul,fulgii de nea si gerul mi-erau martori la durere…iar durerea din suflet ma trezea la realitate,trada parerea mea cu privire la figurina fara viata si desigur fara suflet.Firele de par impinse de vant imi intrau in ochi ba chiar si in gura deranjandu-ma cumplit insa durerea mi-a amortizat incheieturile mainilor si nu le-am ridicat sa ma scap de ceea ce ma enerva.Fulgii de zapada deja nu ii mai simteam topindu-se pe fata mea datorita abundentei lacrimilor amare in care ochii mi-erau adanciti.Nu mai stiam daca a fost obsesie sau unde e acasa sau ce ar trebui sa fac,stiam doar ce si cat rau mi-a fost facut[...]
  Toata viata mea am crezut in semne,am crezut ca viata se defineste prin tot felul de semne de care ar trebui sa tinem cont ca sa ne mearga bine si pe care daca le neglijam,sunt mari sanse sa ne dezechilibram de pe linia traiului si a conduitei umane bune.Dupa ce am ajuns in Cluj,trecuse o perioada si am decis sa nu mai cred in asa ceva pentru ca nu exista.Viata este plictisitoare deoarece impune rutina si faptul ca intalnesti oameni care iti sunt pe plac sau pentru care ajungi sa dezvolti sentimente sunt doar intamplari,lucruri care se produc spre a se putea defini un ciclu.Sunt pur si simplu anumite interactiuni,atat emotionale cat si fizice care nu fac altceva decat sa instaureze legaturi intre fiintele umane care la randul lor formeaza alte legaturi spre a se putea contura colectivitatea umana ca si notiune.La fel cum alte specii cu care convietuim pe aceasta planeta traiesc in grupuri deoarece sunt asemanatoare prin natura si deci prin modul de a actiona si de a-si desfasura activitatea avand interese comune chiar daca la nivel instinctiv,la fel formam si noi grupari,numai ca,avand ratiune,spre deosebire de mamifere si alte specii,noi le formam conform intereselor pe care le contientizam dar care pot sa difere de la individ la individ chiar daca fac parte din acelasi grup.La fel cum geneza unui munte parcurge un ciclu format din mai multe stadii ajungand in cele din urma tot la cel intial,anterior genezei si anume acela de peneplena(valori minime ale energiei reliefului,campie usor ondulata),cum Pamantul si insusi Universul prezinta de asemenea ciclicitate: geneza,evolutie si finalitate,asa si noi,muritorii parcurgem aceste stadii,noi formand la randul nostru un sistem,parte componenta a macrosistemului mentionat mai sus si anume Universul.Fiecare sistem include un altul si se incadreaza in altul dar are specificul lui evolutiv.Noi evoluam prin conexiunile si relatiile ce le realizam intre noi si cu ajutorul carora preluam informatii unii de la altii si ne dezvoltam ca si entitati umane,atat la nivel intelectual cat si spiritual si fizic.Acesta este motivul pentru care am refuzat sa cred in semne,in magia acestei lumi si in puterea noastra emotionala,unitate duala corp-suflet,insa ghidata dupa anumite legi atat universale cat si umane.[...]
  Nu cu mult timp in urma,oamenii ma acuzau de fericire,astfel incat m-au indemnat sa aleg amaraciunea.Acum sunt acuzata si condamnata din nou.De ce?Din simpla lipsa de intelegere a diferentelor de ordin psihic.Ma acuza de tulburare bipolara[...]
  Si nu ne lasa oamenii,nu ne lasa artisti sa descoperim cerul noaptea in farame de lumina,ci doar sa fim oameni luminati de surse artificiale[...]
   Doamne.mi-ai dat corp sa ma pot incadra in aceasta lume frumoasa.Mi-ai dat suflet sa ma bucur de ea sau sa ma chinuie,mi-ai dat mintea,sa le realizez pe toate acestea,ceva frumos de asemenea.Mi-ai dat ruga sa iti pot cere mai mult si puterea sa rezist mai mult,deosebite ambele...dar minunat,superb,ideal sau perfect e doar gandul ca o sa scap la un moment dat de ea...[...]

Pagina rupta din tristete

 Stagnez sau cel putin asa cred.Am impresia ca nu fac altceva decat sa pierd timpul in defavoarea mea.Habar nu am ce imi mai doresc sa fac cu viata asta si neavand un scop precis,tind sa cred ca ma pierd pe mine insami.Cateodata am impresia ca nu mai detin controlul asupra mea si ca multe lucruri pe care le zic izvorasc din parerile celorlalti in legatura cu mine controlate de imaginatia mea.Urmez cai gresite sau doar imi spun asta.Plang din nimic sau doar vreau asta.Nu stiu ce imi doresc,nu stiu ce vreau,nu stiu ce voi face maine.Indecisa,de fapt incapabila de a lua o decizie,incapabila de a fi pe cont propriu in viata asta...si totusi sunt subiectul principal al propriei vieti,personajul principal...macar aici ma simt pe primul loc,macar aici imi dau importanta.Stiu ca acolo,in alte vieti sunt personaj secundar,episodic sau doar adjuvant analog pentru alte personaje vietii mele.Vorbesc,gandesc si scriu despre mine,imi sunt propria obsesie de care nu mai scap,ma autoanalizez la nesfarsit.De ce?caci oricum nu ajung la o concluzie.Tot incapabila in tot si nimic o sa fiu sau la nimic o sa ajung.

Mi-as dori sa sufar mai mult ca sa pretuiesc lucrurile pe care acum le am si oamenii in ale caror sfere emotionale ma incadrez pt ca omul,in general,cand sufera isi da seama de valoarea lucrurilor din jurul sau de care acum nu mai dispune.Imi este frica de singuratate,este cea mai mare frica a mea si am impresia ca din ce in ce mai multi apropiati mie se indeparteaza de mine.Doamne daca existi si sper ca existi si cred si vreau sa fie asa,iarta-ma...iarta-ma pentru toate gandurile negre care ma domina si pentru tot egoismul caci am atat de multe si imi doresc nelimitate,ca plang si rad in fericirea si durerea altora,ca lovesc cu spuse unde deja e rana la ei si ca sufar fara nici un motiv.Stiu doar ca viata e scurta iar efemeritatea caracteristica noua,oamenilor imi reaminteste pe zi ce trece de existenta sa si imi doresc sa construiesc ceva bun dar nu pot.Nu stiu cum sa pot.Mi-ai dat atatea si mereu am vrut mai multe,nu am apreciat.Imi doresc sa pretuiesc orice clipa care ma gaseste aici si sa multumesc celor care inca mi-au ramas alaturi.Nu ma inteleg,nu ma cunosc,nu stiu ce vreau si nici ce gandesc.De ce mi-a fost frica nu am scapat.La fel ca si anul trecut prin aceeasi perioada am cedat psihic si doua luni am avut nevoie de ajutor asa ca am spus celor din jurul meu despre ale mele ganduri si dureri.S-au indepartat de mine astfel ca de atunci am hotarat trairile launtrice sa-mi fie un secret pentru ca nimeni nu mi le intelege si cred toti ca este doar o nevoie de atentie.Asa am crezut si eu pana ieri...dar am ajuns sa plang prin trenuri si sa ma refugiez in coltul meu,sa fiu doar eu cu muzica ce-mi rasuna in urechi si cu lacrimile ce-mi poarta durerea-n vazul tuturor.DA,am nevoie de ajutor,am nevoie de sfaturi..mereu am avut si lumea m-a desconsiderat si m-a judecat,nu stiu cui as putea sa ii spun ce gandesc si ce simt pentru ca toti m-ar intelege gresit.Nu vreau sa ma macine durerea in continuare si sa fac un lucru pe care l-as putea regreta sau pe care l-ar putea regreta altii.

  Doamne,cate ganduri sinistre au abundat mintea mea zilele acestea si cat de mult imi doresc sa existe o alta cale,o cale de iesire prin lupta si prin imputernicire dar imi este teama sa nu dau dovada totusi de slabiciune.Sa nu-mi cunoasca,sa nu-mi presupuna si sa nu-mi observe nimeni slabiciunea..sa fie doar psihica sa nu se transpuna si fizic,dar am nevoie de ajutor, un ajutor pe care nimeni nu-l vede,nimeni nu-l aude,deoarece strigatul meu il blocheaza constiinta.Urasc sa traiesc si am ajuns sa traiesc urand.Cand vad ce oameni ma inconjoara ma intreb daca toate deciziile pe care le-am luat in viata chiar au fost proaste si nu ajung decat la concluzia ca da,asa este.

influenta

 Unii spun ca ne nastem din dorinta si pentru dorinta insa care difera.Ne nastem din dorinta de a reprezenta un rod al unei iubiri,ne nastem din dorinta de descarcare violenta a unei amintiri respectiv impuls sexual refulat,ne nastem din dorinta juvenila de a incerca lucruri noi avand ca efect accidentul etc.Ne nastem dintr-o dorinta cu referire stricta la noi sau cu referire stricta la cei ca noi din care ne nastem.Ne nastem pentru dorinta de cunoastere care din urma  formeaza gandirea individuala,aprecierea si evaluarea individuala.Dar cum mai putem vorbi noi de acea diferenta majora care ne pune in valoare,bazata pe gandirea individuala cand aceasta absoarbe cunoastere de masa din mai multe directii?

Voua,actori ai dramei mele

Voua va scriu despre a mea teama,

Pe care acum o port in gand si suflet,

Despre pacatul ce incontinuu ma cheama,

Si amaraciunea unui sentiment putred.

Am eliberat durerea deschizand o fereastra

Caci dorul de alta data in mine l-am ucis,

Lasand in urma-i ura si mizeria voastra

Si n-ati facut curat dupa cum mi-ati promis.

Si va mai scriu despre tradare si minciuna,

In care atata timp cu drag m-ati inecat,

Si eu care asteptam o cereasca mana,

Sa ma inalte din raul in care m-ati afundat.

Deci va mai scriu si despre speranta,

Cu care din pricina voastra m-am inselat,

Dar recunoasteti,v-am distantat cu eleganta,

Pe tine amor negru si pe voi prieteni de pacat.