Ce poate fi mai frumos decat sa intelegi fericirea prin prisma ta? Sa te uiti cum cuprinzi cu degetele picioarelor firele de nisip si cum cu atata detasare le dai drumul cu fiecare pas pe care il faci spre a-ti atinge unicul tel ce a luat nastere odata cu aparitia verii si anume sa transcenzi visul spre realitate.Sa trecidin lumea onirica a caldurii stapanita de marele soare in lumea plutirii,a marii ce te poarta departe de ganduri si de realitatea daunatoare fiintei umane intr-o realitate potrivita atat fizicului prin relaxare cat si psihicului prin detasare.Sa parcurgi cu privirea cerul interminabil si atat de albastru…albastrul perfect,acel albastru deschis in amiaza zilei dand impresia de miraculous.Si zgomotele melodioase ale valurilor inspumate ce se lovesc de mal sa iti mangaie auzul in timp ce razele de soare se coboara tocmai pe trupul tau invaluindu-te in caldura lor fascinanta.Sa te simti departe de lumea urbana,de zgomotele asurzitoare ale masinilor,departe de orice speranta spulberata,de orice esec si mai mult de atat,departe de toti cei care au reusit cu sau fara voia lor la un moment dat sa te sufoce.
