Scurta poveste si incheieturile insangerate

,,O spaima ca cei din jur sa nu bage de seama puse stapanire

pe ea si ochii ei n-au varsat lacrimi,ci sange si otrava"(Sanda Movila)

  
   Ma simteam un corp fara viata,o figurina fara suflet ce se lasa dusa de vantul aspru care imi batea parca intr-adins tocmai in fata.Fulgii de nea se asterneau pe trotuar parca indurerati datorita aprigului ger ce ingheta in mine tot si parca numai in mine.Parca numai vantul,fulgii de nea si gerul mi-erau martori la durere…iar durerea din suflet ma trezea la realitate,trada parerea mea cu privire la figurina fara viata si desigur fara suflet.Firele de par impinse de vant imi intrau in ochi ba chiar si in gura deranjandu-ma cumplit insa durerea mi-a amortizat incheieturile mainilor si nu le-am ridicat sa ma scap de ceea ce ma enerva.Fulgii de zapada deja nu ii mai simteam topindu-se pe fata mea datorita abundentei lacrimilor amare in care ochii mi-erau adanciti.Nu mai stiam daca a fost obsesie sau unde e acasa sau ce ar trebui sa fac,stiam doar ce si cat rau mi-a fost facut[...]
  Toata viata mea am crezut in semne,am crezut ca viata se defineste prin tot felul de semne de care ar trebui sa tinem cont ca sa ne mearga bine si pe care daca le neglijam,sunt mari sanse sa ne dezechilibram de pe linia traiului si a conduitei umane bune.Dupa ce am ajuns in Cluj,trecuse o perioada si am decis sa nu mai cred in asa ceva pentru ca nu exista.Viata este plictisitoare deoarece impune rutina si faptul ca intalnesti oameni care iti sunt pe plac sau pentru care ajungi sa dezvolti sentimente sunt doar intamplari,lucruri care se produc spre a se putea defini un ciclu.Sunt pur si simplu anumite interactiuni,atat emotionale cat si fizice care nu fac altceva decat sa instaureze legaturi intre fiintele umane care la randul lor formeaza alte legaturi spre a se putea contura colectivitatea umana ca si notiune.La fel cum alte specii cu care convietuim pe aceasta planeta traiesc in grupuri deoarece sunt asemanatoare prin natura si deci prin modul de a actiona si de a-si desfasura activitatea avand interese comune chiar daca la nivel instinctiv,la fel formam si noi grupari,numai ca,avand ratiune,spre deosebire de mamifere si alte specii,noi le formam conform intereselor pe care le contientizam dar care pot sa difere de la individ la individ chiar daca fac parte din acelasi grup.La fel cum geneza unui munte parcurge un ciclu format din mai multe stadii ajungand in cele din urma tot la cel intial,anterior genezei si anume acela de peneplena(valori minime ale energiei reliefului,campie usor ondulata),cum Pamantul si insusi Universul prezinta de asemenea ciclicitate: geneza,evolutie si finalitate,asa si noi,muritorii parcurgem aceste stadii,noi formand la randul nostru un sistem,parte componenta a macrosistemului mentionat mai sus si anume Universul.Fiecare sistem include un altul si se incadreaza in altul dar are specificul lui evolutiv.Noi evoluam prin conexiunile si relatiile ce le realizam intre noi si cu ajutorul carora preluam informatii unii de la altii si ne dezvoltam ca si entitati umane,atat la nivel intelectual cat si spiritual si fizic.Acesta este motivul pentru care am refuzat sa cred in semne,in magia acestei lumi si in puterea noastra emotionala,unitate duala corp-suflet,insa ghidata dupa anumite legi atat universale cat si umane.[...]
  Nu cu mult timp in urma,oamenii ma acuzau de fericire,astfel incat m-au indemnat sa aleg amaraciunea.Acum sunt acuzata si condamnata din nou.De ce?Din simpla lipsa de intelegere a diferentelor de ordin psihic.Ma acuza de tulburare bipolara[...]
  Si nu ne lasa oamenii,nu ne lasa artisti sa descoperim cerul noaptea in farame de lumina,ci doar sa fim oameni luminati de surse artificiale[...]
   Doamne.mi-ai dat corp sa ma pot incadra in aceasta lume frumoasa.Mi-ai dat suflet sa ma bucur de ea sau sa ma chinuie,mi-ai dat mintea,sa le realizez pe toate acestea,ceva frumos de asemenea.Mi-ai dat ruga sa iti pot cere mai mult si puterea sa rezist mai mult,deosebite ambele...dar minunat,superb,ideal sau perfect e doar gandul ca o sa scap la un moment dat de ea...[...]

Pagina rupta din tristete

 Stagnez sau cel putin asa cred.Am impresia ca nu fac altceva decat sa pierd timpul in defavoarea mea.Habar nu am ce imi mai doresc sa fac cu viata asta si neavand un scop precis,tind sa cred ca ma pierd pe mine insami.Cateodata am impresia ca nu mai detin controlul asupra mea si ca multe lucruri pe care le zic izvorasc din parerile celorlalti in legatura cu mine controlate de imaginatia mea.Urmez cai gresite sau doar imi spun asta.Plang din nimic sau doar vreau asta.Nu stiu ce imi doresc,nu stiu ce vreau,nu stiu ce voi face maine.Indecisa,de fapt incapabila de a lua o decizie,incapabila de a fi pe cont propriu in viata asta...si totusi sunt subiectul principal al propriei vieti,personajul principal...macar aici ma simt pe primul loc,macar aici imi dau importanta.Stiu ca acolo,in alte vieti sunt personaj secundar,episodic sau doar adjuvant analog pentru alte personaje vietii mele.Vorbesc,gandesc si scriu despre mine,imi sunt propria obsesie de care nu mai scap,ma autoanalizez la nesfarsit.De ce?caci oricum nu ajung la o concluzie.Tot incapabila in tot si nimic o sa fiu sau la nimic o sa ajung.

Mi-as dori sa sufar mai mult ca sa pretuiesc lucrurile pe care acum le am si oamenii in ale caror sfere emotionale ma incadrez pt ca omul,in general,cand sufera isi da seama de valoarea lucrurilor din jurul sau de care acum nu mai dispune.Imi este frica de singuratate,este cea mai mare frica a mea si am impresia ca din ce in ce mai multi apropiati mie se indeparteaza de mine.Doamne daca existi si sper ca existi si cred si vreau sa fie asa,iarta-ma...iarta-ma pentru toate gandurile negre care ma domina si pentru tot egoismul caci am atat de multe si imi doresc nelimitate,ca plang si rad in fericirea si durerea altora,ca lovesc cu spuse unde deja e rana la ei si ca sufar fara nici un motiv.Stiu doar ca viata e scurta iar efemeritatea caracteristica noua,oamenilor imi reaminteste pe zi ce trece de existenta sa si imi doresc sa construiesc ceva bun dar nu pot.Nu stiu cum sa pot.Mi-ai dat atatea si mereu am vrut mai multe,nu am apreciat.Imi doresc sa pretuiesc orice clipa care ma gaseste aici si sa multumesc celor care inca mi-au ramas alaturi.Nu ma inteleg,nu ma cunosc,nu stiu ce vreau si nici ce gandesc.De ce mi-a fost frica nu am scapat.La fel ca si anul trecut prin aceeasi perioada am cedat psihic si doua luni am avut nevoie de ajutor asa ca am spus celor din jurul meu despre ale mele ganduri si dureri.S-au indepartat de mine astfel ca de atunci am hotarat trairile launtrice sa-mi fie un secret pentru ca nimeni nu mi le intelege si cred toti ca este doar o nevoie de atentie.Asa am crezut si eu pana ieri...dar am ajuns sa plang prin trenuri si sa ma refugiez in coltul meu,sa fiu doar eu cu muzica ce-mi rasuna in urechi si cu lacrimile ce-mi poarta durerea-n vazul tuturor.DA,am nevoie de ajutor,am nevoie de sfaturi..mereu am avut si lumea m-a desconsiderat si m-a judecat,nu stiu cui as putea sa ii spun ce gandesc si ce simt pentru ca toti m-ar intelege gresit.Nu vreau sa ma macine durerea in continuare si sa fac un lucru pe care l-as putea regreta sau pe care l-ar putea regreta altii.

  Doamne,cate ganduri sinistre au abundat mintea mea zilele acestea si cat de mult imi doresc sa existe o alta cale,o cale de iesire prin lupta si prin imputernicire dar imi este teama sa nu dau dovada totusi de slabiciune.Sa nu-mi cunoasca,sa nu-mi presupuna si sa nu-mi observe nimeni slabiciunea..sa fie doar psihica sa nu se transpuna si fizic,dar am nevoie de ajutor, un ajutor pe care nimeni nu-l vede,nimeni nu-l aude,deoarece strigatul meu il blocheaza constiinta.Urasc sa traiesc si am ajuns sa traiesc urand.Cand vad ce oameni ma inconjoara ma intreb daca toate deciziile pe care le-am luat in viata chiar au fost proaste si nu ajung decat la concluzia ca da,asa este.